joi, 28 octombrie 2010

SCMD Filiala Zalau sustine revendicarile profesorilor salajeni




Aproximativ 150 de dascăli sălăjeni, membri ai Ligii Sindicatelor Libere din Invăţămant Sălaj şi-au strigat nemulţumirile ieri, timp de aproape 45 de minute, incepand cu ora 13,00, pe platoul din faţa Instituţiei Prefectului Sălaj. S-au alăturat dascălilor, pentru a-i susţine, şi o delegatie a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate Sălaj (SCMD) condusa de col ( r ) Chichisan Ioan, presedintele filialei.

duminică, 24 octombrie 2010

GÂNDURI DE ZIUA ARMATEI

Au trecut 66 de ani de atunci. O viaţă de om. Să ne întoarcem în octombrie 1944. Şi să citim cuvintele Ordinului de Zi nr. 392 bis din 29.10.1944, semnat de comandantul Armatei 4, generalul de corp de armată Gheorghe Avramescu:

(…)”Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost gonit din Ardealul scump.

Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins.

Azi, când avangărzile trec pe pământ străin, pentru înfrângerea definitivă a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul.

Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului” (…)

Pentru eliberarea a 43.492 Kmp au fost ucişi, răniţi sau daţi dispăruţi 49.744 militari. O jertfă imensă. Câte un mormânt, câte o viaţă pierdută pentru fiecare kilometru patrat!

Ce frumos gândea generalul Avramescu! Era convins că, atâta vreme cât vor mai trăi, cei care au luptat acolo pentru reîntregirea ţării, supravieţuitorii, vor fi “slăviţi”.

De unde să ştie el că după trecerea a mai puţin de 66 de ani vor veni la conducerea ţării, întregite atunci, cei care îi vor umili şi condamna la foame pe acei eroi! Şi ca o ironie a sorţii, între cei care îşi bat joc astăzi de eroii acelor zile sunt la loc înalt, plini de demnităţi, unii născuţi şi crescuţi în Ardealul pentru care soldaţii aceia s-au sacrificat. Sacrificiu fără de care ei, demnitarii de azi, ar fi rămas probabil simpli cosaşi ai unui sat uitat de lume, într-o ţară străină.

De unde să ştie generalul, atunci, că cei spre care gândul său se îndrepta cu recunoştinţă, vor cunoaşte peste numai 66 de ani blamul acelui stat întregit prin lupta lor? Că vor fi alungaţi cu înjurii din inima poporului, vor fi declaraţi profitori oneroşi iar veniturile lor, indemnizaţia de veteran şi pensia (de subzistenţă), vor fi declarate neconstituţionale, drepturi necuvenite, pe care oricare guvern le poate retrage pe motiv de criză ori lipsă de bani.

De unde ar fi putut cunoşte comandantul Armatei a 4-a, eliberatoarea Ardealului, că peste 66 de ani armata română va fi condamnată la oprobiu public, cu soldele înjumătăţite, cu eroii uitaţi, cu tradiţiile terfelite, cu ordinele şi medaliile nerecunoscute oficial, cu gradele şi demnităţile unei vieţi de militar înecate în marea salariului mediu brut pe economie? Cu veteranii înjosiţi pentru vina de a supravieţui. Cu ultimele zile ce le mai au de trăit, chinuite.

Ziua Armatei Române. Anul 2010. Pentru prima dată în istoria sa de 51 de ani (stabilită ca atare la 01.10.1959), sărbătoarea lor va fi umbrită de demonstraţii de protest ale militarilor în rezervă şi în retragere, ale veteranilor capabili încă de protest, aduşi la disperare.

Ei spun că nu se mai poate suporta nedreptatea, umilinţa şi ruşinea. Şi protestează împotriva unui stat ostil. Împotriva unor guvernanţi care urăsc armata şi nu-i mai recunosc drepturile câştigate prin sacrificiu. De Ziua Armatei, ei, bătrânii Armatei, veteranii, în loc să se bucure, în loc să fie “slăviţi”, în loc să fie recompensaţi şi preţuiţi de conducătorii de azi, sunt aduşi în situaţia de a-şi striga durerea. Pretutindeni. Inclusiv în oraşul simbol, Carei.

Câţi vor fi în stradă? Unul, o sută, o mie, mai mulţi? Nu numărul lor este important. Important este gestul. Pe care eu nu l-am mai întâlnit în istoria, cunoscută de mine, a acestui popor. A acestei armate!

El, gestul, rupe în mod dureros pe slujitorii sub jurământ ai naţiei de crezul lor. Distruge iremediabil încrederea care ar trebui să existe între soldat şi statul pentru care merge la moarte.


Este, poate, ilustrarea vie a minciunii în care trăim, a duplicităţii unor guvernanţi. Pentru că, în timp ce ei, cu o pioşenie falsă, rostind cuvinte mari, vor depune flori la mormintele eroilor căzuţi, alături, eroii rămaşi în viaţă îşi plâng zilele. Aduşi în situaţia de a protesta şi având un venit lunar adus sub valoarea fiecăreia din coroanele imense de flori. Flori alături de care politicienii se lasă pozaţi şi filmaţi pentru a dovedi naţiunii că respectă armata şi jertfa soldaţilor ei.

De alfel, soarta generalului Gh. Avramescu confirmă tragic că recunoştinţa este un fruct rar. Luptător în ambele războaie mondiale, comandant strălucit, cu o adâncă dragoste de ţară şi respect faţă de soldatul simplu, generalul Avramescu a dispărut, pur şi simplu, de la comandamentul Armatei a 40-a sovietice în ziua de 2 martie 1945. Şi nimeni nu l-a mai văzut în viaţă. A doua zi, soţia şi fiica sa au fost arestate şi deportate în Siberia. Pe drum, fiica, Felicia, s-a sinucis. Soţia a stat deportată 11 ani.

Arestat din ordinal mareşalului Malinovski şi executat imediat, generalul Avramescu a fost îngropat într-un cimitir din Budapesta. Departe de pământul ţării. Un mormânt aproape anonim, năpădit de buruieni, aşa cum l-am văzut cu cincisprezece ani în urmă… Osemintele i-au fost aduse în ţară la 23 octombrie 2000, după mai mult de o jumătate de secol de uitare şi îngropate, cu înalte onoruri militare, la Cluj.

Cred că astăzi, în anul de graţie 2010, de Ziua Armatei Române, în mod simbolic, este împuşcată şi amintirea eroului, icoana generalului Avramescu. Şi, ca tragic al situaţiei, nu din voinţa sovietică. Ci din dispoziţia iresponsabilă a unor politicieni români!

Români?


Teo Palade

22 octombrie 2010

Articol preluat de pe TeoPal Blog

joi, 14 octombrie 2010

Opinii: Ce stiu managerii si nu stiu politicienii

Nu suntem o tara de mana a doua, dar avem intr-adevar lideri de mana a doua, sau poate chiar mai rau. E adevarat ca liderii ni-i alegem singuri, dar cand oferta este limitata, iar prezentarea candidatilor se face cu efecte de oglinzi si perdele de fum, ca intr-un spectacol de circ, e greu de crezut ca vom face alegerea potrivita.

In zilele acestea, cand problemele cele mai mari cu care se confrunta intreaga lume sunt de natura economica, poate ca ar trebui sa luam in considerare pregatirea de baza a liderilor nostri, pentru ca daca aruncam o privire in urma, vedem ca liderii din ultimii 20 de ani sunt fie fosti secretari de partid, fie universitari, fie comandanti de vas.

Nu e de mirare atunci ca s-a ajuns la o asemenea stare in economie si poate ca ar trebui ca formatiunile politice sa aduca in fata alegatorilor persoane cu altfel de pregatire si experienta si anume manageri versati si lideri cu experienta.

Nu, nu readuc acum in discutie problema tehnocratilor, pentru ca acestia sunt strict profesionisti si in majoritatea cazurilor nu au experienta de lideri, ci vorbesc despre executivi, de persoane care au lucrat sau lucreaza pentru corporatii mari, in tara sau in strainatate si care au avut succes in aceste functii, pentru ca acestia stiu si aplica metode pe care politicienii nu le cunosc si nici nu au auzit de ele vreodata.

Iata cateva considerente:

Un adevarat manager stie ca intai trebuie sa castige respectul angajatilor sai, pentru ca numai astfel va avea intreaga lor cooperare si daruire in munca.

Politicienii nostri, dintre care multi au purtat epoleti la viata lor, sau provin din familii cu epoleti, cred ca respectul li se cuvine din oficiu si nu fac nimic spre a-l dobandi.

Cand sunt criticati insa, sau poporul isi exprima nemultumirea, devin furiosi si reactioneaza violent impotriva celor ce ii vad altfel decat isi imagineaza ei ca sunt.

Managerii stiu ca recesiunile economice sunt fenomene ciclice, care apar o data la 6-7 ani iar cateodata mai des si de aceea sunt totdeauna pregatiti sa intampine asemenea situatii, chiar cand ne aflam in perioade de boom economic. Politicienii nostri au dovedit ca nu au idee de asa ceva, ba mai mult au crezut ca "criza va ocoli Romania", iar rezultatele acestei ignorante le vedem acum cu totii.

Politicienii nostri cred ca "aceasta criza este o furtuna pe care poporul trebuie sa o treaca tinand fruntea sus" si de aceea trag de timp, asteptand ca sa treaca si odata ce economia mondiala isi revine, ei cred ca o sa se indrepte si la noi lucrurile.

Managerii stiu insa ca o nu au de a face cu o furtuna care trece, ci o situatie care se poate instala pentru timp indelungat, in conditiile in care nu se iau masuri adecvate.

Ei stiu si ca economiile care ies primele din criza, vor avea cresteri mai rapide si mai mari decat celelalte, de aceea creaza planuri concrete de iesire din criza, pe care le aplica apoi in mod consecvent.

Managerii iau decizii bazate pe realitati economice si nu pe populism asa cum fac politicienii. De exemplu, daca o firma trebuie sa faca reduceri pe timp de criza, ei nu taie cu 25% salariile tuturor angajatilor, ci elimina posturile ne-esentiale si pastreaza angajatii de baza, urmand sa faca angajari din nou, atunci cand situatia se amelioreaza.

Politicienii nostri taie cu 25% atat salariile medicilor, politistilor si a altor profesii fara de care o tara nu poate functiona normal, tratandu-i pe acestia la fel ca pe hartogarii si taietorii de frunza, ceea ce creaza frustrarea celei dintai categorii si afecteaza eficienta tuturor.

Un manager stie ca trebuie sa mentina mereu un cash-flow pozitiv si evita creditul si indatorarea excesiva, care poate ruina intreaga activitate economica.

Politicienii nostri se imprumuta din toate partile pentru a acoperi gaurile create de ei insisi, distrugand astfel viitorul urmatoarelor generatii si punand in practica teoria "dupa noi potopul".

Un manager stie sa aplaneze si sa previna conflictele din cadrul companiei, care daca sunt lasate sa mocneasca si sa creasca, pot crea grave situatii interne.

Politicienii nostri nu au auzit in viata lor de "conflict management" si dimpotriva adopta pozitii dictatoriale, creeaza scandaluri, improasca cu noroi, dand nastere altor situatii disfunctionale la nivel guvernamental dar si national.

Am sa opresc aici, deocamdata, desi ar mai fi multe aspecte de prezentat, atragand totusi atentia ca exista destule persoane capabile in tara sau in diaspora, care ar putea fi recrutate de formatiunile politice sau de independenti, pentru a scoate tara din situatia dezastruoasa in care se afla si pentru evitarea prapastiei.

In acelasi sens, ar trebui ca media independenta sa participe si ea la gasirea si popularizarea a astfel de persoane si sa evite mediatizarea politicienilor circari, a vedetelor fara valoare, cu alte cuvinte sa renunte la eforturile de "a face mare pe un pitic, ce-o besica e de spuma, intr-un secol de nimic".

Asta pentru ca suntem cu totii cetateni ai acestei tari si trebuie sa ne pese de viitorul ei.

www.liviuoltean.com

Liviu Oltean

Colaborator

Articol preluat de pe ziare.com

Interesanta abordare !!!

luni, 11 octombrie 2010

Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe.