Sa ne amintim: Ce-am avut si ce-am pierdut

In ziua de azi e foarte greu sa privesti in jurul tau si sa gasesti un model, o persoana cu asa prestanta morala care sa imprime alaturi de altii ca el societatii un pol de orientare catre o comunitate civilizata si prin urmare educata.

Suntem o natiune cu eroi tacuti, cu exemple de demnitate ce nu ies in atentia mass media, care este mai ocupata cu difuzarea interviurilor si minciunilor politicienilor corupti si promoveaza non-valorile pentru audienta unei populatii deja saturate.

Istoria noastra contine personalitati istorice pe care orice roman le cunoaste inca de mic de la scoala, din familie sau pur si simplu din media, dar care pana si ele pica din ce in ce mai mult in desuet de parca ar fi niste vestigii ale epocilor apuse.

Continua ignoranta reuseste incet, incet sa despice din amintirea colectiva generatiile de oamenii care cu fiecare fibra a firii lor au trait pentru tara noastra. Sunt oameni a caror dedicatie a ramas consemnata in amintirea contemporanilor, dar aceasta a fost redusa la tacere in timp, deoarece nu servea anumitor interese ideologice. Nu reprezentau un model la acea vreme din motive evidente, dar ar trebui sa ii amintim acum.

Alexandru Serbanescu, aviator

Un exemplu este cel al capitanului aviator Alexandru Serbanescu, as al aviatiei romane in cel de-al Doilea Razboi Mondial, avand de-a lungul carierei sale militare 47 de victorii aeriene, al doilea ca numar dupa Constantin Cantacuzino.

Printre ispravile sale se numara lupte pe frontul de la Stalingrad, unde alaturi de Grupul 7 Vanatoare a fost incercuit la un moment dat de trupele sovietice, iar acesta a coordonat trupele romanesti intr-o pozitie defensiva astfel incat avioanele puteau sa atace tancurile sovietice ce inaintau, fapt unic in razboi!

Au rezistat si a doua zi au evacuat aerodromul pe care se aflau si au ajuns in siguranta in Morozovskaya, la cativa kilometri departare. In urma unei batalii deasupra limanului Molotnoe in Crimeea, rusii anuntasera distrugerea Grupului 7 Vanatoare dupa ce avioanele pilotate de Alexandru Serbanescu, Liviu Muresan, Constantin Nicoara si Romeo Neacsu sunt avariate sau doborate.

Serbanescu a reusit sa isi duca totusi avionul avariat pana la baza Diviziei 4 Vanatori de Munte si se spune ca, drept raspuns, a zburat pana la un aerodrom rus si a trimis o invitatie aviatorilor rusi in a isi verifica mai bine propriile afirmatii. Cu o alta ocazie a luptat singur impotriva a 11 avioane IAK reusind sa doboare unul dintre ele.

Faptele lui de arme au dus la o apreciere foarte mare din partea comandamentului roman, dar si din partea celui german. Dar a iesit in evidenta nu numai cu acestea, ci si cu un caracter ce insufla colegilor sai incredere si demnitate, o atitudine zeflemitoare in fata mortii nu de multe ori fiind angajat in lupte fara sorti de izbanda. Facea toate acestea pentru ca stia ce e la mijloc, a facut o alegere, a ales sa ii apere pe cei de langa el, cei ce nu au putut riposta impotriva nedreptatilor, premisa de la care a plecat fiecare soldat roman care a trecut raul Prut.

El era foarte cunoscut si indragit de omul de rand tocmai datorita curajului pe care il manifesta si cei ce l-au cunoscut au avut numai cuvinte de lauda la adresa lui.

"Nu inteleg ..."

Din pacate, toate aceste ispravi au luat sfarsit in 1944 cand era la comanda Grupului 9 Vanatoare si primise ordin de evitare a luptelor din cauza recentelor raiduri aliate masive. Serbanescu se opune deciziei superiorilor sai si declara " ...nu inteleg ca un inamic, oricat de mare si puternic ar fi, sa intre in tara mea ca-n sat fara caini si s-o pustieasca. Nu se va putea spune ca in Romania nu a iesit niciun roman in fata americanilor, chiar daca pierdem batalia".

Pe data de 18 august se angajeaza in ultima lui lupta. Depasit numeric si atacat de patru avioane P-51 Mustang este doborat si este in final gasit langa Rusavat de colegul lui Ion Dobran.

A fost inmormantat la data de 22 august 1944, iar contemporanii sai au perceput-o ca o pierdere grea, iar dupa razboi, toate faptele sale au fost omise desigur de noua conducere comunista. De-a lungul carierei a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazu, Steaua Romaniei si chiar si cu celebra Cruce de Fier.

Se spune din ce in ce mai mult ca noi nu avem istorie, ca a fost subjugata diverselor interese politice, iar diferiti pseudoistorici comunisti continua otravirea istoriei noastre sub acest paravan, iar noua generatie nu simte o apropiere pentru adevarata istorie a romanilor.

In mod oficial, inca nu s-au descoperit cine au fost teroristii care au tras in populatie la Revolutie si nu s-au pedepsit toti vinovatii pentru mineriade, fostii tortionari ai regimului scapa nepedepsiti, in timp ce oamenii pierd sensul trecutului saturati de minciuni. A-ti cunoaste trecutul cel adevarat contribuie la dezvoltarea sanatoasa a mentalitatii unui popor si asta duce in mod natural la comemorarea eroilor care au luptat pentru tara lor si la un respect inalienabil pentru ei.

Americanii au Memorialul Veteranilor din Vietnam pe care sunt inscrise numele tuturor celor 50.000 de soldati cazuti la datorie in acel razboi, Memorialul Veteranilor Razboiului din Coreea sau Memorialul National al Celui de-al Doilea Razboi Mondial, cat si alte sute de fundatii dedicate pentru a onora amintirea soldatilor ce s-au distins de-a lungul timpului.

Iar noi ce avem pentru acesti eroi? Cateva monumente nefrecventate a caror semnificatie scapa omului care trece pe langa ele si mentiuni rare in media, dar sa nu uitam palma peste fata data adevaratilor revolutionari din 1989 in fata fostului Comitet Central.

Asa cum oameni exceptionali precum Alexandru Serbanescu sunt dati uitarii, ne distantam de ceea ce inseamna demnitatea si onoarea poporului nostru. De aceea, trebuie sa ne readucem aminte de eroii tarii nostre si de istoria adevarata si sa cultivam memoria lor asa cum se cuvine.

Laurentiu Dologa,
colaborator Ziare.com

Articol preluat de pe ziare.com