Criza profunda pe care o traverseaza Armata in ceea ce priveste dotarea trupelor cu echipamente si tehnica performante s-a reflectat, in 2010, in numarul mare de victime pe care le-a inregistrat, nu mai putin de 25 de militari murind si alti 26 fiind raniti, cei mai multi pierzandu-si viata in tara.
Desi se bucura de cea mai mare incredere in randul romanilor, dupa Biserica, Armata romana nu a reusit nici in acest an sa atraga prea mult atentia politicienilor in ceea ce priveste gasirea resurselor necesare pentru achizitiile majore de echipamente si tehnica.
Sustinerea oamenilor politici pentru Armata s-a aratat mai mult la nivelul discursului public si in discutiile purtate cu inalti oficiali straini si mai putin in ceea ce priveste gasirea solutiilor concrete pentru rezolvarea problemelor existente la nivelul dotarilor.
Nu de putine ori militarii romani au fost declarati "cei mai buni ambasadori ai Romaniei peste hotare", in acest sens ministrul Apararii, Gabriel Oprea, spunand, la sfarsitul primului an de mandat in fruntea institutiei, ca a fost "deosebit de mandru atunci cand oameni importanti ai lumii au elogiat profesionalismul militarilor nostri - vicepresedintele american Joe Biden, Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, comandantul ISAF din Afganistan, generalul David Petraeus, si multi altii".
Tot un motiv de mandrie pentru oamenii politici este si faptul ca Romania a devenit un furnizor activ de securitate si un aliat de nadejde al NATO in toate zonele de conflict unde a participat cu trupe.
Anul 2010 a scos, insa, brutal la suprafata realitatea faptului ca precaritatea echipamentelor si tehnicii folosite nu poate fi compensata la infinit cu profesionalism si devotament din partea militarilor romani. Astfel, bilantul victimelor din randurile Armatei romane este unul ingrijorator, unul dintre cele mai sumbre din instoria recenta a institutiei, nu mai putin de 25 de militari murind si alti 26 fiind raniti in timpul executarii unor misiuni.
In tara, lupta militarilor nu se da cu vreun inamic, ci cu echipamentele si tehnica de lupta depasite
Teoretic, meseria armelor este periculoasa prin natura ei, militarii fiind antrenati pentru a participa la eventuale conflicte unde isi asuma riscul inclusiv de a-si piede viata, insa, practic, anul 2010 a supus atentiei publice o situatie paradoxala. Astfel, 19 dintre cei 25 de militari care au cazut la datorie in acest an si 18 dintre cei 26 de raniti au fost inregistrati in tara si nu pe campurile de lupta din Afganistan.
Luna iunie a deschis sarabanda tragediilor din Armata romana, cand sapte militari de la UM 02109 Mangalia-Divizionul Rachete navale au fost raniti, fiind stropiti cu acid, in timpul manipularii combustibilului destinat alimentarii rachetelor. Ministerul Apararii Nationale a precizeazat ca accidentul de munca a avut loc in timp ce militarii participau la un antrenament de pregatire a unei rachete de exercitiu, care consta in executarea unor manevre pentru transfer de combustibil, dintr-un rezervor special, in racheta.
Luna iulie a adus cea mai mare catastrofa aviatica din istoria Fortelor Aeriene Romane, cand un avion de transport AN 2, cu 14 militari la bord, s-a prabusit in apropiere de pista Aerodromului Tuzla din judetul Constanta. Urmarea accidentului : 12 morti (patru din Fortele Aeriene si opt din Fortele Navale) si doi raniti. Militarii urmau sa execute un antrenament de parasutare. Printre cei decedati se afla si comandantul Scolii de Aplicatie a Fortelor Aeriene de la Boboc, din judetul Buzau, comandorul Nicolae Jianu. Ancheta procurorilor a stabilit ca avionul s-a prabusit din cauza unor defectiuni tehnice (cedari de material) care nu puteau fi prevazute.
In aceeasi luna, un elicopter de transport CH 53, apartinand armatei israeliene, care participa la exercitiul comun romano-israelian Blue Sky 2010, s-a prabusit in judetul Brasov. La bordul aeronavei se aflau sase militari israelieni si un ofiter roman - capitanul Stefan Claudiu Dragnea. Toti acestia si-au pierdut viata. Accidentul a fost atribuit unei erori de pilotaj.
Alte victime ale anului 2010
La sfarsitul lunii octombrie, in poligonul de la Cincu din judetul Brasov a murit sergentul Gavril Nicorici. Subofiterul era mecanic conductor de tanc si participa la un exercitiu militar. Nicorici a fost lovit in cap de un proiectil de manevra si a murit, ulterior, la spital.
O zi mai tarziu, pe 1 noiembrie, un avion MiG 21 Lancer, cu dubla comanda, s-a prabusit in apropierea comunei Calarasi din judetul Cluj. Aeronava participa la un exercitiu mixt romano-american. La bord se aflau doi piloti cu mare experienta - capitan-comandorul Laurentiu Chirita si locotenent-comandorul Sorin Avram. Ambii ofiteri si-au pierdut viata.
Tot in luna noiembrie, pe timpul desfasurarii unui exercitiu tactic cu trageri de lupta, in poligonul Cincu, trei militari din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab" sunt ucisi si alti trei sunt raniti. Accidentul a fost cauzat de explozia unui proiectil in teava unui aruncator de 120 de milimetri.
Pe lista victimelor din tara ale Armatei Romane in anul 2010 pot fi trecuti si alti sase militari care au fost raniti, in luna iulie, cand un autocamion militar DAC-665 T, care se afla in misiune de interventie pentru consolidarea digului din localitatea Sivita, din judetul Galati, s-a rasturnat. In autocamion se aflau 12 militari din Batalionul 284 Tancuri, care lucrau la consolidarea digului, cu saci de nisip, pe malul raului Prut.
De asemenea, doi militari din Batalionul 495 Infanterie din Bucuresti si-au pierdut viata si alti doi au fost raniti intr-un accident rutier produs pe 17 octombrie in dreptul localitatii Stalpu, din judetul Giurgiu.
Tragediile din acest an s-au incheiat pe 10 decembrie, cand caporalul Cristian Cuzmin, de 22 de ani, angajat ca electrician pe vedeta maritima Venus, este gasit spanzurat in bucataria de la bordul navei.
Bilantul teatrelor de operatiuni
Suplimentarea trupelor din Afganistan nu a evitat pierderea, in continuare, de vieti omenesti de catre Armata romana
Situatia din Afganistan a cunoscut evolutii semnificative si in anul 2010, reprezentand una dintre preocuparile centrale ale Romaniei in ceea ce priveste misiunile desfasurate peste hotare.
In acest sens, Romania s-a raliat viziunii generale a NATO si a anuntat, prin vocea presedintelui Traian Basescu, dupa o sedinta CSAT din ianuarie, ca va suplimenta numarul militarilor din Afganistan, fiind gata sa puna la dispozitia Aliantei inca 600 de soldati, astfel incat numarul maxim al acestora sa ajunga in 2010 la 1.798.
De altfel, efectivele trupelor romanesti in Afganistan au crescut constant, nevoia suplimentarii numarului militarilor simtindu-se in conditiile in care insurgenta talibana s-a acutizat pe parcusul ultimilor ani. Astfel, in urma summitului NATO de la Bucuresti din aprilie 2008, contributia romaneasca s-a dublat, ajungand la inceputul anului 2010 la mai mult de 1.000 de militari.
La sfarsitul anului, in cele doua misiuni din regiune, ISAF si Enduring Freedom, erau angrenati 1.664 de militari romani, conform evidentei postate pe site-ul Statului Major General.
Odata cu suplimentarea numarului militarilor, romanii au preluat in Afganistan, pe langa misiunile clasice de lupta, si sarcini ce tin de instruirea si consilierea fortelor afgane, precum si o participare mai sustinuta la procesul de reconstructie.
Totusi, asumarea responsabilitatii de catre fortele romanesti pentru intreaga regiune Qalat, "punctul fierbinte" al insurgentei talibane din Afganistan, a atras dupa sine si pierderi de vieti omenesti.
Astfel, in acest an, sase militari romani au murit si alti opt au fost raniti. In luna februarie, Florin Badiceanu a murit in timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada Kandahar-Kabul, pe 12 mai si-a pierdut viata sergentul major Valerica Leu, pe 23 iunie, Dan Ciobotaru si Paul Caracuda au murit, dupa ce masina in care se aflau a fost atacata cu un dispozitiv exploziv improvizat actionat de la distanta, iar pe 1 octombrie, sergentul major Marius Florin Sfeches si soldatul Cristian-Petru Filip au cazut la datorie, in timpul executarii unei misiuni in Afganistan, in urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului HUMVEE in care se aflau acestia.
De altfel, 17 militari romani au murit in total si alti 55 au fost raniti in Afganistan, de la inceputul misiunii romanesti, in anul 2003, potrivit statisticii intocmite de Ministerul Apararii Nationale (MApN).
Tehnica precara, principala problema a militarilor
Tehnica precara, depasita cu care militarii romani sunt nevoiti sa isi desfasoare activitatea in Afganistan, pare a fi si de aceasta data una dintre principalele cauze care a dus la pierderi in randul trupelor romanesti.
La inceputul anului, MApN mai avea doar trei transportoare Piranha in Afganistan, alte trei fiind blocate de peste cinci luni in tara dupa ce au fost trimise inapoi din cauza unor probleme la sistemul de armament. "La sfarsitul lunii octombrie 2009, 3 transportoare blindate Piranha III C din lotul numarul 1-aflate in garantie- au fost aduse in tara, din teatrul de operatii din Afganistan, pentru remedierea unor probleme tehnice si implementarea unui pachet de masuri tehnice corective la sistemul de armament, in baza unui amendament prevazut in contractul de achizitie", se arata intr-un raspuns al MApN, remis la solicitarea NewsIn.
Ajutorul pentru imbunatatirea dotarilor a venit in 2010 de la americani, cand militarii romani au receptionat primele opt vehicule blindate rezistente la mine si protejate impotriva ambuscadelor (MRAP), care fac parte dintr-un lot de 60 de masini oferite de SUA. Masinile au intrat in dotarea Batalioanelor 811 Manevra "Dragonii Transilvani" si 812 Manevra "Soimii Carpatilor" dislocate in Provincia Zabul.
Mijloacele blindate au ajuns la militarii romani in baza unei solicitari adresata secretarului de stat american al apararii, Robert Gates, de catre ministrul apararii nationale Gabriel Oprea. De altfel, in timpul vizitei pe care a facut-o in martie in Afganistan, presedintele Traian Basescu a cerut partii americane sa suplimenteze numarul de masini de lupta acordate gratuit trupelor romanesti, avand in vedere tocmai cresterea numarului de soldati romani dislocati in regiune.
Buget suplimentat
In ceea ce priveste cheltuielile necesare sustinerii trupelor dislocate in Afganistan, MApN a primit in 2010 o suplimentare bugetara de peste 210 milioane de lei special cu aceasta destinatie.
Militarii romani s-au bucurat in 2010 de o atentie deosebita din partea presedintelui Traian Basescu, care a facut doua vizite intempestive in acest teatru de operatiuni. Prima a fost facuta la inceputul lunii martie, cu ocazia Martisorului, iar a doua pe 30 noiembrie, in preajma Zilei Nationale. De altfel, seful statului are obiceiul de a vizita trupele romane prezente in teatrele de operatiuni in preajma marilor sarbatori nationale sau religioase.
Presedintele Basescu nu a putut, insa, sa le transmita militarilor si o data concreta cu privire la retragerea trupelor din Afganistan. La inceputul anului, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, declara ca trupele romane vor ramane in Afganistan, cu acordul autoritatilor de la Kabul, atat cat va fi necesar, pana la indeplinirea misiunii.
Ulterior, la Summitul de la Lisabona, liderii celor 28 de state membre NATO si presedintele afgan Hamid Karzai au sustinut strategia de transfer a responsabilitatii pentru lupta impotriva talibanilor catre fortele afgane, pana la sfarsitul anului 2014.
Sursa: NewsIn
IN REST, LA MULTI ANI ACTUALILOR SI FOSTILOR MILITARI ROMANI !!!!
joi, 30 decembrie 2010
miercuri, 17 noiembrie 2010
CE AVEM DE CÂŞTIGAT DESFIINŢÂNDU-NE ARMATA?
România a fost o ţară cu o armată puternică. Şi respectată. Numai cine nu vrea, sau esta rău intenţionat, nu recunoaşte că puternică este o armată cu 325.000 de militari într-o ţară de mărime medie care fabrică aproape tot ceea ce are nevoie pe plan militar. De la avioane şi tancuri, la armament de infanterie şi muniţie.
Ni s-a impus să o desfiinţăm. Prin „recomandări” mai mult sau mai puţin imperative. Prin condiţionări privind accesul la NATO. Prin multe alte presiuni. Politice, economice ori de altă natură.
Spun „desfiinţare”, nu fiindcă aş fi nostalgic ori răuvoitor. Ci pentru că, dacă din ceva rămâne mai puţin de un sfert, este ca şi cum nu ar mai fi. Şi, trebuie să recunoaştem, aşa s-a întâmplat cu armata română.
Ni s-a spus, şi noi am crezut, că intrând într-o alianţă puternică nu mai avem nevoie de „atâta” armată.
Apoi s-a susţinut, şi noi ne-am însuşit, că economia noastră nu-şi permite susţinerea unei armate „atât” de numeroase. Ar fi un efort inutil, iar banii bugetului ar trebui utilizaţi pentru dezvoltarea economiei în loc să hrănească soldaţii.
S-a ridicat problema, pe care am agreat-o, că nu-i necesar să mai fabricăm avioane, tancuri, transportoare blindate, tunuri şi mitraliere. Ne-am irosi inutil fondurile. Ar fi mai ieftin, la dimensiunile ţării noastre, să cumpărăm. Fiindcă sunt deja suficienţi fabricanţi de tradiţie în Europa ori peste ocean. Nu-i putem concura. Mai mult, în acest mod vom deveni complet compatibili cu membrii Alianţei.
Ascultători, creduli, închipuindu-ne că toţi cei care ne dau sfaturi ne vor şi binele, am trecut la fapte. Am aruncat în nesiguranţa unei câinoase tranziţii circa 250.000 de militari, distrugându-le viitorul. Am dat la fier vechi zeci de uzine, unele echipate la cele mai înalte standarde. Fără să punem nimic în loc. Am împins în şomaj sute de mii de specialişti de înaltă clasă, îngroşând masa asistaţilor social. Am distrus cu frenezie o tradiţie naţională şi un specific imposibil de recuperat vreodată.
Luaţi de val, am ajuns până acolo încât, la un moment dat, am renunţat până şi la denumirea de „armată naţională”. Adică, am zis noi, fiind parte a unei Alianţe atât de importante, armata şi-ar fi pierdut firescul caracterul naţional. Şi am insulta Alianţa dacă am continua a ne denumi armata cu sintagma „armată naţională”. Acum avem, doar, şi alte obligaţii… Noroc că ne-am revenit!
Ca recompensă, am fost admişi în Alianţă.
Dar repede am constatat că nu mai avem bani nici pentru „mica armată”. Că banii, care ar fi trebuit să rezulte din saltul de la mare la mic, nu există. Nici în economie, nici în bunăstarea populaţiei. Nicăieri.
Nu mai avem nici industrie de armament. A trebuit să cumpărăm. Tehnică veche, depăşită tehnologic şi scumpă. Lucru vechi la preţ de nou. Ce aruncă alţii! Nici pentru asta nu mai avem bani…
Da, o să spună artizanii acestei metamorfoze, dar am câştigat securitate.
Oare? Ca să ne dăm seama cum stăm, să ascultăm un neimplicat. E vorba de reputatul analist George Friedman, fondatorul agenţiei independente Stratfor. La data de 16.11.2010, într-un interviu acordat jurnalistei Anne-Marie Blăjan, domnul G.F. afirma:” UE şi NATO nu asigură României securitatea la care se gândea când a vrut să adere, de aceea România trebuie să îşi intărească suveranitatea, să aibă propria politică, bazată pe urmărirea intereselor naţionale.”
S-ar părea că nu am prea câştigat securitate. Dar poate domnul Friedman nu s-a exprimat foarte clar. Să vedem ce mai spune: „ Ca sa fii o natiune suverana e nevoie sa ai controlul asupra suveranitatii, a viitorului tau national, a puterii militare si economice pe care o ai. Romanii – si nu numai ei – si-au spus ca, daca sunt membri ai UE si NATO aceste organizatii vor avea grija de ea si ea va fi libera sa se ocupe de alte lucruri. Si cred ca asta e problema: pentru ca eu nu cred ca UE are grija de voi, in mod cert nu cred ca NATO o face, ca v-ar proteja daca s-ar intampla ceva. Traiti intr-o parte foarte periculoasa a lumii in care oricand se poate intampla ceva. Si trebuie sa va dezvoltati institutiile suveranitatii, dar asta se face greu, este scump si nu e tocmai confortabil. In aceasta faza se afla Romania.”
Ba mai mult, domnul G.F. afirmă că Europa, angajată în Alianţă, nu are suficientă forţă militară şi nici interes prea mare pentru a interveni în cazul în care Romînia va avea nevoie. Citez: ” Dar nucleul NATO si nucleul UE sunt diferite, al UE e format din Franta si Germania, in NATO nu ele sunt nucleul. Si Franta si Germania nu sunt capabile sa va vina in ajutor. Deci este o asimetrie intre politica voastra de aparare si politica economica. Este foarte clar ca in apararea voastra, daca Rusia si-a schimba pozitia sau s-ar intampla ceva in Moldova, germanii nu ar putea veni in ajutor, nici francezii si nici nu se pune problema daca ar vrea sau nu.”
Şi într-un final, întrebat ce i-ar trebui României pentru a se afirma ca un actor important şi cu o identitate proprie pe scena internaţională, domnul Friedman spune ceva surprinzător pentru cei care au demolat armata noastră naţională. Pentru cei care astăzi se străduiesc din răsputeri să desfiinţeze însăşi meseria de militar.
Să-l ascultăm pe domnul Friedman:” Un alt lucru pe care trebuie sa il aiba este o armata. Nu esti ascultat cu atentie in lumea asta daca nu ai o armata. Veti zice ca e costisitoare. Iar eu va voi spune sa va uitati la secolul trecut: 5% din PIB ar fi o suma colosala, dar ce ati fi platit sa evitati rusii si germanii. Daca voi credeti ca nu mai exista amenintari si nu vor mai exista, atunci sunteti intr-o pozitie foarte rationala. Pe de alta parte, trebuie sa va ganditi ca in aceasta parte de lume nu a fost un secol fara vreo tragedie. Si in aceste conditii 5% nu inseamna atat de mult.”
Şi americanul domn George Friedman continuă, privintor la ajutorul la care trebuie să ne aşteptăm: „ Sunt doua chestiuni: nu poti ajuta o tara care se prabuseste intr-o saptamana. Si in al doilea rand, in aceasta lume nimeni nu ajuta o tara care nu se poate ajuta singura. Ideea ca germanii vor trimite tinerii sa lupte si sa moara in interesul Romaniei nu e rationala. Poti argumenta ca Rusia nu va fi agresiva, poate ca nu va fi, dar in trecut, de fiecare data cand o tara est-europeana a pariat ca o alta nu va fi agresiva, a pierdut.
Daca iti construiesti apararea si nu sunt agresivi, ai irosit ceva bani. daca iti construiesti apararea si de aceea nu sunt agresivi, nu vei sti niciodata. Dar daca iti construiesti apararea si vor veni, atunci aliantele inseamna ceva. Nimeni nu isi va trimite copiii sa va apere. Am doi copii in armata americana: fiica mea a fost in Irak, timp de 25 de luni, fiul meu este in aviatie. Ei nu vin aici sa apere romanii.”
Teribil de sincer. Extraordinar de adevărat ceea ce spune. Dar, din păcate, noi nu avem conducători capabili să asculte. În stare să înveţe, să înţeleagă şi să gândească în interesul adevărat al naţiunii. Pentru ei, o spun cu mâhnire, interesul naţional nu depăşeşte perimetrul interesului de partid. Iar acesta este circumscris doar interesului material strict personal şi imediat realizabil.
preluare de pe http://teopal.com/?p=582
Ni s-a impus să o desfiinţăm. Prin „recomandări” mai mult sau mai puţin imperative. Prin condiţionări privind accesul la NATO. Prin multe alte presiuni. Politice, economice ori de altă natură.
Spun „desfiinţare”, nu fiindcă aş fi nostalgic ori răuvoitor. Ci pentru că, dacă din ceva rămâne mai puţin de un sfert, este ca şi cum nu ar mai fi. Şi, trebuie să recunoaştem, aşa s-a întâmplat cu armata română.
Ni s-a spus, şi noi am crezut, că intrând într-o alianţă puternică nu mai avem nevoie de „atâta” armată.
Apoi s-a susţinut, şi noi ne-am însuşit, că economia noastră nu-şi permite susţinerea unei armate „atât” de numeroase. Ar fi un efort inutil, iar banii bugetului ar trebui utilizaţi pentru dezvoltarea economiei în loc să hrănească soldaţii.
S-a ridicat problema, pe care am agreat-o, că nu-i necesar să mai fabricăm avioane, tancuri, transportoare blindate, tunuri şi mitraliere. Ne-am irosi inutil fondurile. Ar fi mai ieftin, la dimensiunile ţării noastre, să cumpărăm. Fiindcă sunt deja suficienţi fabricanţi de tradiţie în Europa ori peste ocean. Nu-i putem concura. Mai mult, în acest mod vom deveni complet compatibili cu membrii Alianţei.
Ascultători, creduli, închipuindu-ne că toţi cei care ne dau sfaturi ne vor şi binele, am trecut la fapte. Am aruncat în nesiguranţa unei câinoase tranziţii circa 250.000 de militari, distrugându-le viitorul. Am dat la fier vechi zeci de uzine, unele echipate la cele mai înalte standarde. Fără să punem nimic în loc. Am împins în şomaj sute de mii de specialişti de înaltă clasă, îngroşând masa asistaţilor social. Am distrus cu frenezie o tradiţie naţională şi un specific imposibil de recuperat vreodată.
Luaţi de val, am ajuns până acolo încât, la un moment dat, am renunţat până şi la denumirea de „armată naţională”. Adică, am zis noi, fiind parte a unei Alianţe atât de importante, armata şi-ar fi pierdut firescul caracterul naţional. Şi am insulta Alianţa dacă am continua a ne denumi armata cu sintagma „armată naţională”. Acum avem, doar, şi alte obligaţii… Noroc că ne-am revenit!
Ca recompensă, am fost admişi în Alianţă.
Dar repede am constatat că nu mai avem bani nici pentru „mica armată”. Că banii, care ar fi trebuit să rezulte din saltul de la mare la mic, nu există. Nici în economie, nici în bunăstarea populaţiei. Nicăieri.
Nu mai avem nici industrie de armament. A trebuit să cumpărăm. Tehnică veche, depăşită tehnologic şi scumpă. Lucru vechi la preţ de nou. Ce aruncă alţii! Nici pentru asta nu mai avem bani…
Da, o să spună artizanii acestei metamorfoze, dar am câştigat securitate.
Oare? Ca să ne dăm seama cum stăm, să ascultăm un neimplicat. E vorba de reputatul analist George Friedman, fondatorul agenţiei independente Stratfor. La data de 16.11.2010, într-un interviu acordat jurnalistei Anne-Marie Blăjan, domnul G.F. afirma:” UE şi NATO nu asigură României securitatea la care se gândea când a vrut să adere, de aceea România trebuie să îşi intărească suveranitatea, să aibă propria politică, bazată pe urmărirea intereselor naţionale.”
S-ar părea că nu am prea câştigat securitate. Dar poate domnul Friedman nu s-a exprimat foarte clar. Să vedem ce mai spune: „ Ca sa fii o natiune suverana e nevoie sa ai controlul asupra suveranitatii, a viitorului tau national, a puterii militare si economice pe care o ai. Romanii – si nu numai ei – si-au spus ca, daca sunt membri ai UE si NATO aceste organizatii vor avea grija de ea si ea va fi libera sa se ocupe de alte lucruri. Si cred ca asta e problema: pentru ca eu nu cred ca UE are grija de voi, in mod cert nu cred ca NATO o face, ca v-ar proteja daca s-ar intampla ceva. Traiti intr-o parte foarte periculoasa a lumii in care oricand se poate intampla ceva. Si trebuie sa va dezvoltati institutiile suveranitatii, dar asta se face greu, este scump si nu e tocmai confortabil. In aceasta faza se afla Romania.”
Ba mai mult, domnul G.F. afirmă că Europa, angajată în Alianţă, nu are suficientă forţă militară şi nici interes prea mare pentru a interveni în cazul în care Romînia va avea nevoie. Citez: ” Dar nucleul NATO si nucleul UE sunt diferite, al UE e format din Franta si Germania, in NATO nu ele sunt nucleul. Si Franta si Germania nu sunt capabile sa va vina in ajutor. Deci este o asimetrie intre politica voastra de aparare si politica economica. Este foarte clar ca in apararea voastra, daca Rusia si-a schimba pozitia sau s-ar intampla ceva in Moldova, germanii nu ar putea veni in ajutor, nici francezii si nici nu se pune problema daca ar vrea sau nu.”
Şi într-un final, întrebat ce i-ar trebui României pentru a se afirma ca un actor important şi cu o identitate proprie pe scena internaţională, domnul Friedman spune ceva surprinzător pentru cei care au demolat armata noastră naţională. Pentru cei care astăzi se străduiesc din răsputeri să desfiinţeze însăşi meseria de militar.
Să-l ascultăm pe domnul Friedman:” Un alt lucru pe care trebuie sa il aiba este o armata. Nu esti ascultat cu atentie in lumea asta daca nu ai o armata. Veti zice ca e costisitoare. Iar eu va voi spune sa va uitati la secolul trecut: 5% din PIB ar fi o suma colosala, dar ce ati fi platit sa evitati rusii si germanii. Daca voi credeti ca nu mai exista amenintari si nu vor mai exista, atunci sunteti intr-o pozitie foarte rationala. Pe de alta parte, trebuie sa va ganditi ca in aceasta parte de lume nu a fost un secol fara vreo tragedie. Si in aceste conditii 5% nu inseamna atat de mult.”
Şi americanul domn George Friedman continuă, privintor la ajutorul la care trebuie să ne aşteptăm: „ Sunt doua chestiuni: nu poti ajuta o tara care se prabuseste intr-o saptamana. Si in al doilea rand, in aceasta lume nimeni nu ajuta o tara care nu se poate ajuta singura. Ideea ca germanii vor trimite tinerii sa lupte si sa moara in interesul Romaniei nu e rationala. Poti argumenta ca Rusia nu va fi agresiva, poate ca nu va fi, dar in trecut, de fiecare data cand o tara est-europeana a pariat ca o alta nu va fi agresiva, a pierdut.
Daca iti construiesti apararea si nu sunt agresivi, ai irosit ceva bani. daca iti construiesti apararea si de aceea nu sunt agresivi, nu vei sti niciodata. Dar daca iti construiesti apararea si vor veni, atunci aliantele inseamna ceva. Nimeni nu isi va trimite copiii sa va apere. Am doi copii in armata americana: fiica mea a fost in Irak, timp de 25 de luni, fiul meu este in aviatie. Ei nu vin aici sa apere romanii.”
Teribil de sincer. Extraordinar de adevărat ceea ce spune. Dar, din păcate, noi nu avem conducători capabili să asculte. În stare să înveţe, să înţeleagă şi să gândească în interesul adevărat al naţiunii. Pentru ei, o spun cu mâhnire, interesul naţional nu depăşeşte perimetrul interesului de partid. Iar acesta este circumscris doar interesului material strict personal şi imediat realizabil.
preluare de pe http://teopal.com/?p=582
joi, 28 octombrie 2010
SCMD Filiala Zalau sustine revendicarile profesorilor salajeni
Aproximativ 150 de dascăli sălăjeni, membri ai Ligii Sindicatelor Libere din Invăţămant Sălaj şi-au strigat nemulţumirile ieri, timp de aproape 45 de minute, incepand cu ora 13,00, pe platoul din faţa Instituţiei Prefectului Sălaj. S-au alăturat dascălilor, pentru a-i susţine, şi o delegatie a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate Sălaj (SCMD) condusa de col ( r ) Chichisan Ioan, presedintele filialei.
duminică, 24 octombrie 2010
GÂNDURI DE ZIUA ARMATEI
Au trecut 66 de ani de atunci. O viaţă de om. Să ne întoarcem în octombrie 1944. Şi să citim cuvintele Ordinului de Zi nr. 392 bis din 29.10.1944, semnat de comandantul Armatei 4, generalul de corp de armată Gheorghe Avramescu:
(…)”Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost gonit din Ardealul scump.
Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins.
Azi, când avangărzile trec pe pământ străin, pentru înfrângerea definitivă a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul.
Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului” (…)
Pentru eliberarea a 43.492 Kmp au fost ucişi, răniţi sau daţi dispăruţi 49.744 militari. O jertfă imensă. Câte un mormânt, câte o viaţă pierdută pentru fiecare kilometru patrat!
Ce frumos gândea generalul Avramescu! Era convins că, atâta vreme cât vor mai trăi, cei care au luptat acolo pentru reîntregirea ţării, supravieţuitorii, vor fi “slăviţi”.
De unde să ştie el că după trecerea a mai puţin de 66 de ani vor veni la conducerea ţării, întregite atunci, cei care îi vor umili şi condamna la foame pe acei eroi! Şi ca o ironie a sorţii, între cei care îşi bat joc astăzi de eroii acelor zile sunt la loc înalt, plini de demnităţi, unii născuţi şi crescuţi în Ardealul pentru care soldaţii aceia s-au sacrificat. Sacrificiu fără de care ei, demnitarii de azi, ar fi rămas probabil simpli cosaşi ai unui sat uitat de lume, într-o ţară străină.
De unde să ştie generalul, atunci, că cei spre care gândul său se îndrepta cu recunoştinţă, vor cunoaşte peste numai 66 de ani blamul acelui stat întregit prin lupta lor? Că vor fi alungaţi cu înjurii din inima poporului, vor fi declaraţi profitori oneroşi iar veniturile lor, indemnizaţia de veteran şi pensia (de subzistenţă), vor fi declarate neconstituţionale, drepturi necuvenite, pe care oricare guvern le poate retrage pe motiv de criză ori lipsă de bani.
De unde ar fi putut cunoşte comandantul Armatei a 4-a, eliberatoarea Ardealului, că peste 66 de ani armata română va fi condamnată la oprobiu public, cu soldele înjumătăţite, cu eroii uitaţi, cu tradiţiile terfelite, cu ordinele şi medaliile nerecunoscute oficial, cu gradele şi demnităţile unei vieţi de militar înecate în marea salariului mediu brut pe economie? Cu veteranii înjosiţi pentru vina de a supravieţui. Cu ultimele zile ce le mai au de trăit, chinuite.
Ziua Armatei Române. Anul 2010. Pentru prima dată în istoria sa de 51 de ani (stabilită ca atare la 01.10.1959), sărbătoarea lor va fi umbrită de demonstraţii de protest ale militarilor în rezervă şi în retragere, ale veteranilor capabili încă de protest, aduşi la disperare.
Ei spun că nu se mai poate suporta nedreptatea, umilinţa şi ruşinea. Şi protestează împotriva unui stat ostil. Împotriva unor guvernanţi care urăsc armata şi nu-i mai recunosc drepturile câştigate prin sacrificiu. De Ziua Armatei, ei, bătrânii Armatei, veteranii, în loc să se bucure, în loc să fie “slăviţi”, în loc să fie recompensaţi şi preţuiţi de conducătorii de azi, sunt aduşi în situaţia de a-şi striga durerea. Pretutindeni. Inclusiv în oraşul simbol, Carei.
Câţi vor fi în stradă? Unul, o sută, o mie, mai mulţi? Nu numărul lor este important. Important este gestul. Pe care eu nu l-am mai întâlnit în istoria, cunoscută de mine, a acestui popor. A acestei armate!
El, gestul, rupe în mod dureros pe slujitorii sub jurământ ai naţiei de crezul lor. Distruge iremediabil încrederea care ar trebui să existe între soldat şi statul pentru care merge la moarte.
Este, poate, ilustrarea vie a minciunii în care trăim, a duplicităţii unor guvernanţi. Pentru că, în timp ce ei, cu o pioşenie falsă, rostind cuvinte mari, vor depune flori la mormintele eroilor căzuţi, alături, eroii rămaşi în viaţă îşi plâng zilele. Aduşi în situaţia de a protesta şi având un venit lunar adus sub valoarea fiecăreia din coroanele imense de flori. Flori alături de care politicienii se lasă pozaţi şi filmaţi pentru a dovedi naţiunii că respectă armata şi jertfa soldaţilor ei.
De alfel, soarta generalului Gh. Avramescu confirmă tragic că recunoştinţa este un fruct rar. Luptător în ambele războaie mondiale, comandant strălucit, cu o adâncă dragoste de ţară şi respect faţă de soldatul simplu, generalul Avramescu a dispărut, pur şi simplu, de la comandamentul Armatei a 40-a sovietice în ziua de 2 martie 1945. Şi nimeni nu l-a mai văzut în viaţă. A doua zi, soţia şi fiica sa au fost arestate şi deportate în Siberia. Pe drum, fiica, Felicia, s-a sinucis. Soţia a stat deportată 11 ani.
Arestat din ordinal mareşalului Malinovski şi executat imediat, generalul Avramescu a fost îngropat într-un cimitir din Budapesta. Departe de pământul ţării. Un mormânt aproape anonim, năpădit de buruieni, aşa cum l-am văzut cu cincisprezece ani în urmă… Osemintele i-au fost aduse în ţară la 23 octombrie 2000, după mai mult de o jumătate de secol de uitare şi îngropate, cu înalte onoruri militare, la Cluj.
Cred că astăzi, în anul de graţie 2010, de Ziua Armatei Române, în mod simbolic, este împuşcată şi amintirea eroului, icoana generalului Avramescu. Şi, ca tragic al situaţiei, nu din voinţa sovietică. Ci din dispoziţia iresponsabilă a unor politicieni români!
Români?
Teo Palade
22 octombrie 2010
Articol preluat de pe TeoPal Blog
(…)”Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost gonit din Ardealul scump.
Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins.
Azi, când avangărzile trec pe pământ străin, pentru înfrângerea definitivă a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul.
Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului” (…)
Pentru eliberarea a 43.492 Kmp au fost ucişi, răniţi sau daţi dispăruţi 49.744 militari. O jertfă imensă. Câte un mormânt, câte o viaţă pierdută pentru fiecare kilometru patrat!
Ce frumos gândea generalul Avramescu! Era convins că, atâta vreme cât vor mai trăi, cei care au luptat acolo pentru reîntregirea ţării, supravieţuitorii, vor fi “slăviţi”.
De unde să ştie el că după trecerea a mai puţin de 66 de ani vor veni la conducerea ţării, întregite atunci, cei care îi vor umili şi condamna la foame pe acei eroi! Şi ca o ironie a sorţii, între cei care îşi bat joc astăzi de eroii acelor zile sunt la loc înalt, plini de demnităţi, unii născuţi şi crescuţi în Ardealul pentru care soldaţii aceia s-au sacrificat. Sacrificiu fără de care ei, demnitarii de azi, ar fi rămas probabil simpli cosaşi ai unui sat uitat de lume, într-o ţară străină.
De unde să ştie generalul, atunci, că cei spre care gândul său se îndrepta cu recunoştinţă, vor cunoaşte peste numai 66 de ani blamul acelui stat întregit prin lupta lor? Că vor fi alungaţi cu înjurii din inima poporului, vor fi declaraţi profitori oneroşi iar veniturile lor, indemnizaţia de veteran şi pensia (de subzistenţă), vor fi declarate neconstituţionale, drepturi necuvenite, pe care oricare guvern le poate retrage pe motiv de criză ori lipsă de bani.
De unde ar fi putut cunoşte comandantul Armatei a 4-a, eliberatoarea Ardealului, că peste 66 de ani armata română va fi condamnată la oprobiu public, cu soldele înjumătăţite, cu eroii uitaţi, cu tradiţiile terfelite, cu ordinele şi medaliile nerecunoscute oficial, cu gradele şi demnităţile unei vieţi de militar înecate în marea salariului mediu brut pe economie? Cu veteranii înjosiţi pentru vina de a supravieţui. Cu ultimele zile ce le mai au de trăit, chinuite.
Ziua Armatei Române. Anul 2010. Pentru prima dată în istoria sa de 51 de ani (stabilită ca atare la 01.10.1959), sărbătoarea lor va fi umbrită de demonstraţii de protest ale militarilor în rezervă şi în retragere, ale veteranilor capabili încă de protest, aduşi la disperare.
Ei spun că nu se mai poate suporta nedreptatea, umilinţa şi ruşinea. Şi protestează împotriva unui stat ostil. Împotriva unor guvernanţi care urăsc armata şi nu-i mai recunosc drepturile câştigate prin sacrificiu. De Ziua Armatei, ei, bătrânii Armatei, veteranii, în loc să se bucure, în loc să fie “slăviţi”, în loc să fie recompensaţi şi preţuiţi de conducătorii de azi, sunt aduşi în situaţia de a-şi striga durerea. Pretutindeni. Inclusiv în oraşul simbol, Carei.
Câţi vor fi în stradă? Unul, o sută, o mie, mai mulţi? Nu numărul lor este important. Important este gestul. Pe care eu nu l-am mai întâlnit în istoria, cunoscută de mine, a acestui popor. A acestei armate!
El, gestul, rupe în mod dureros pe slujitorii sub jurământ ai naţiei de crezul lor. Distruge iremediabil încrederea care ar trebui să existe între soldat şi statul pentru care merge la moarte.
Este, poate, ilustrarea vie a minciunii în care trăim, a duplicităţii unor guvernanţi. Pentru că, în timp ce ei, cu o pioşenie falsă, rostind cuvinte mari, vor depune flori la mormintele eroilor căzuţi, alături, eroii rămaşi în viaţă îşi plâng zilele. Aduşi în situaţia de a protesta şi având un venit lunar adus sub valoarea fiecăreia din coroanele imense de flori. Flori alături de care politicienii se lasă pozaţi şi filmaţi pentru a dovedi naţiunii că respectă armata şi jertfa soldaţilor ei.
De alfel, soarta generalului Gh. Avramescu confirmă tragic că recunoştinţa este un fruct rar. Luptător în ambele războaie mondiale, comandant strălucit, cu o adâncă dragoste de ţară şi respect faţă de soldatul simplu, generalul Avramescu a dispărut, pur şi simplu, de la comandamentul Armatei a 40-a sovietice în ziua de 2 martie 1945. Şi nimeni nu l-a mai văzut în viaţă. A doua zi, soţia şi fiica sa au fost arestate şi deportate în Siberia. Pe drum, fiica, Felicia, s-a sinucis. Soţia a stat deportată 11 ani.
Arestat din ordinal mareşalului Malinovski şi executat imediat, generalul Avramescu a fost îngropat într-un cimitir din Budapesta. Departe de pământul ţării. Un mormânt aproape anonim, năpădit de buruieni, aşa cum l-am văzut cu cincisprezece ani în urmă… Osemintele i-au fost aduse în ţară la 23 octombrie 2000, după mai mult de o jumătate de secol de uitare şi îngropate, cu înalte onoruri militare, la Cluj.
Cred că astăzi, în anul de graţie 2010, de Ziua Armatei Române, în mod simbolic, este împuşcată şi amintirea eroului, icoana generalului Avramescu. Şi, ca tragic al situaţiei, nu din voinţa sovietică. Ci din dispoziţia iresponsabilă a unor politicieni români!
Români?
Teo Palade
22 octombrie 2010
Articol preluat de pe TeoPal Blog
joi, 14 octombrie 2010
Opinii: Ce stiu managerii si nu stiu politicienii
Nu suntem o tara de mana a doua, dar avem intr-adevar lideri de mana a doua, sau poate chiar mai rau. E adevarat ca liderii ni-i alegem singuri, dar cand oferta este limitata, iar prezentarea candidatilor se face cu efecte de oglinzi si perdele de fum, ca intr-un spectacol de circ, e greu de crezut ca vom face alegerea potrivita.
In zilele acestea, cand problemele cele mai mari cu care se confrunta intreaga lume sunt de natura economica, poate ca ar trebui sa luam in considerare pregatirea de baza a liderilor nostri, pentru ca daca aruncam o privire in urma, vedem ca liderii din ultimii 20 de ani sunt fie fosti secretari de partid, fie universitari, fie comandanti de vas.
Nu e de mirare atunci ca s-a ajuns la o asemenea stare in economie si poate ca ar trebui ca formatiunile politice sa aduca in fata alegatorilor persoane cu altfel de pregatire si experienta si anume manageri versati si lideri cu experienta.
Nu, nu readuc acum in discutie problema tehnocratilor, pentru ca acestia sunt strict profesionisti si in majoritatea cazurilor nu au experienta de lideri, ci vorbesc despre executivi, de persoane care au lucrat sau lucreaza pentru corporatii mari, in tara sau in strainatate si care au avut succes in aceste functii, pentru ca acestia stiu si aplica metode pe care politicienii nu le cunosc si nici nu au auzit de ele vreodata.
Iata cateva considerente:
Un adevarat manager stie ca intai trebuie sa castige respectul angajatilor sai, pentru ca numai astfel va avea intreaga lor cooperare si daruire in munca.
Politicienii nostri, dintre care multi au purtat epoleti la viata lor, sau provin din familii cu epoleti, cred ca respectul li se cuvine din oficiu si nu fac nimic spre a-l dobandi.
Cand sunt criticati insa, sau poporul isi exprima nemultumirea, devin furiosi si reactioneaza violent impotriva celor ce ii vad altfel decat isi imagineaza ei ca sunt.
Managerii stiu ca recesiunile economice sunt fenomene ciclice, care apar o data la 6-7 ani iar cateodata mai des si de aceea sunt totdeauna pregatiti sa intampine asemenea situatii, chiar cand ne aflam in perioade de boom economic. Politicienii nostri au dovedit ca nu au idee de asa ceva, ba mai mult au crezut ca "criza va ocoli Romania", iar rezultatele acestei ignorante le vedem acum cu totii.
Politicienii nostri cred ca "aceasta criza este o furtuna pe care poporul trebuie sa o treaca tinand fruntea sus" si de aceea trag de timp, asteptand ca sa treaca si odata ce economia mondiala isi revine, ei cred ca o sa se indrepte si la noi lucrurile.
Managerii stiu insa ca o nu au de a face cu o furtuna care trece, ci o situatie care se poate instala pentru timp indelungat, in conditiile in care nu se iau masuri adecvate.
Ei stiu si ca economiile care ies primele din criza, vor avea cresteri mai rapide si mai mari decat celelalte, de aceea creaza planuri concrete de iesire din criza, pe care le aplica apoi in mod consecvent.
Managerii iau decizii bazate pe realitati economice si nu pe populism asa cum fac politicienii. De exemplu, daca o firma trebuie sa faca reduceri pe timp de criza, ei nu taie cu 25% salariile tuturor angajatilor, ci elimina posturile ne-esentiale si pastreaza angajatii de baza, urmand sa faca angajari din nou, atunci cand situatia se amelioreaza.
Politicienii nostri taie cu 25% atat salariile medicilor, politistilor si a altor profesii fara de care o tara nu poate functiona normal, tratandu-i pe acestia la fel ca pe hartogarii si taietorii de frunza, ceea ce creaza frustrarea celei dintai categorii si afecteaza eficienta tuturor.
Un manager stie ca trebuie sa mentina mereu un cash-flow pozitiv si evita creditul si indatorarea excesiva, care poate ruina intreaga activitate economica.
Politicienii nostri se imprumuta din toate partile pentru a acoperi gaurile create de ei insisi, distrugand astfel viitorul urmatoarelor generatii si punand in practica teoria "dupa noi potopul".
Un manager stie sa aplaneze si sa previna conflictele din cadrul companiei, care daca sunt lasate sa mocneasca si sa creasca, pot crea grave situatii interne.
Politicienii nostri nu au auzit in viata lor de "conflict management" si dimpotriva adopta pozitii dictatoriale, creeaza scandaluri, improasca cu noroi, dand nastere altor situatii disfunctionale la nivel guvernamental dar si national.
Am sa opresc aici, deocamdata, desi ar mai fi multe aspecte de prezentat, atragand totusi atentia ca exista destule persoane capabile in tara sau in diaspora, care ar putea fi recrutate de formatiunile politice sau de independenti, pentru a scoate tara din situatia dezastruoasa in care se afla si pentru evitarea prapastiei.
In acelasi sens, ar trebui ca media independenta sa participe si ea la gasirea si popularizarea a astfel de persoane si sa evite mediatizarea politicienilor circari, a vedetelor fara valoare, cu alte cuvinte sa renunte la eforturile de "a face mare pe un pitic, ce-o besica e de spuma, intr-un secol de nimic".
Asta pentru ca suntem cu totii cetateni ai acestei tari si trebuie sa ne pese de viitorul ei.
www.liviuoltean.com
Liviu Oltean
Colaborator
Articol preluat de pe ziare.com
Interesanta abordare !!!
In zilele acestea, cand problemele cele mai mari cu care se confrunta intreaga lume sunt de natura economica, poate ca ar trebui sa luam in considerare pregatirea de baza a liderilor nostri, pentru ca daca aruncam o privire in urma, vedem ca liderii din ultimii 20 de ani sunt fie fosti secretari de partid, fie universitari, fie comandanti de vas.
Nu e de mirare atunci ca s-a ajuns la o asemenea stare in economie si poate ca ar trebui ca formatiunile politice sa aduca in fata alegatorilor persoane cu altfel de pregatire si experienta si anume manageri versati si lideri cu experienta.
Nu, nu readuc acum in discutie problema tehnocratilor, pentru ca acestia sunt strict profesionisti si in majoritatea cazurilor nu au experienta de lideri, ci vorbesc despre executivi, de persoane care au lucrat sau lucreaza pentru corporatii mari, in tara sau in strainatate si care au avut succes in aceste functii, pentru ca acestia stiu si aplica metode pe care politicienii nu le cunosc si nici nu au auzit de ele vreodata.
Iata cateva considerente:
Un adevarat manager stie ca intai trebuie sa castige respectul angajatilor sai, pentru ca numai astfel va avea intreaga lor cooperare si daruire in munca.
Politicienii nostri, dintre care multi au purtat epoleti la viata lor, sau provin din familii cu epoleti, cred ca respectul li se cuvine din oficiu si nu fac nimic spre a-l dobandi.
Cand sunt criticati insa, sau poporul isi exprima nemultumirea, devin furiosi si reactioneaza violent impotriva celor ce ii vad altfel decat isi imagineaza ei ca sunt.
Managerii stiu ca recesiunile economice sunt fenomene ciclice, care apar o data la 6-7 ani iar cateodata mai des si de aceea sunt totdeauna pregatiti sa intampine asemenea situatii, chiar cand ne aflam in perioade de boom economic. Politicienii nostri au dovedit ca nu au idee de asa ceva, ba mai mult au crezut ca "criza va ocoli Romania", iar rezultatele acestei ignorante le vedem acum cu totii.
Politicienii nostri cred ca "aceasta criza este o furtuna pe care poporul trebuie sa o treaca tinand fruntea sus" si de aceea trag de timp, asteptand ca sa treaca si odata ce economia mondiala isi revine, ei cred ca o sa se indrepte si la noi lucrurile.
Managerii stiu insa ca o nu au de a face cu o furtuna care trece, ci o situatie care se poate instala pentru timp indelungat, in conditiile in care nu se iau masuri adecvate.
Ei stiu si ca economiile care ies primele din criza, vor avea cresteri mai rapide si mai mari decat celelalte, de aceea creaza planuri concrete de iesire din criza, pe care le aplica apoi in mod consecvent.
Managerii iau decizii bazate pe realitati economice si nu pe populism asa cum fac politicienii. De exemplu, daca o firma trebuie sa faca reduceri pe timp de criza, ei nu taie cu 25% salariile tuturor angajatilor, ci elimina posturile ne-esentiale si pastreaza angajatii de baza, urmand sa faca angajari din nou, atunci cand situatia se amelioreaza.
Politicienii nostri taie cu 25% atat salariile medicilor, politistilor si a altor profesii fara de care o tara nu poate functiona normal, tratandu-i pe acestia la fel ca pe hartogarii si taietorii de frunza, ceea ce creaza frustrarea celei dintai categorii si afecteaza eficienta tuturor.
Un manager stie ca trebuie sa mentina mereu un cash-flow pozitiv si evita creditul si indatorarea excesiva, care poate ruina intreaga activitate economica.
Politicienii nostri se imprumuta din toate partile pentru a acoperi gaurile create de ei insisi, distrugand astfel viitorul urmatoarelor generatii si punand in practica teoria "dupa noi potopul".
Un manager stie sa aplaneze si sa previna conflictele din cadrul companiei, care daca sunt lasate sa mocneasca si sa creasca, pot crea grave situatii interne.
Politicienii nostri nu au auzit in viata lor de "conflict management" si dimpotriva adopta pozitii dictatoriale, creeaza scandaluri, improasca cu noroi, dand nastere altor situatii disfunctionale la nivel guvernamental dar si national.
Am sa opresc aici, deocamdata, desi ar mai fi multe aspecte de prezentat, atragand totusi atentia ca exista destule persoane capabile in tara sau in diaspora, care ar putea fi recrutate de formatiunile politice sau de independenti, pentru a scoate tara din situatia dezastruoasa in care se afla si pentru evitarea prapastiei.
In acelasi sens, ar trebui ca media independenta sa participe si ea la gasirea si popularizarea a astfel de persoane si sa evite mediatizarea politicienilor circari, a vedetelor fara valoare, cu alte cuvinte sa renunte la eforturile de "a face mare pe un pitic, ce-o besica e de spuma, intr-un secol de nimic".
Asta pentru ca suntem cu totii cetateni ai acestei tari si trebuie sa ne pese de viitorul ei.
www.liviuoltean.com
Liviu Oltean
Colaborator
Articol preluat de pe ziare.com
Interesanta abordare !!!
luni, 11 octombrie 2010
vineri, 24 septembrie 2010
STIRE PUR SI SIMPLU
In judetul Salaj pe "surse" se pare ca dintr-un total de aproximativ 650 de pensionari militari , au depus cerere de recalculare pana acum numai in jur de 100 + 2 pana ieri.
Recomadam D-lui Oprea sa invete tabla impartirii !!!!!!
Ce-ar fi daca fiecare filiala din tara ar da publicitatii pe paginile proprii numarul real de cereri de recalculare. Sa vedem si noi cine minte ?
P.S. Felicitari POLITISTILOR CA STIU SA AIBA COLOANA VERTEBRALA .
Intai sa-mi satur copiii
Eram copii acasa, la parinti si, din cate-mi amintesc, inca niciunul nu mergeam la scoala. Mancam, dormeam si ne jucam. Asta era tot ce faceam pe atunci.
In sambata aceea, "sambata mortilor" - zi de pomana pentru morti, mama s-a trezit de dimineata, ca de obicei, si ne-a pregatit noua mancarea si niste farfurii cu orez cu lapte ca sa dea de pomana cum se obisnuieste la noi, la ortodocsi.
Nu tin minte toate amanuntele, eram si eu doar un copil, chiar daca eram cea mai mare din trei copii ai parintilor nostri.
Oricum, mama a lipsit vreo cateva minute, timp in care noi, copiii, am "descoperit" in cealalta camera a casutei in care locuiam pe atunci, castroanele acelea cu orez cu lapte si, pana sa vina mama, am mancat tot orezul, am ras farfuriile.
Din intamplarea aceasta, mama a inteles ca noi nu ne saturasem la masa de dimineata, ca ce ne-a dat nu a fost suficient si toata viata, mai ales atunci cand se punea problema sa dea ceva de pomana, spunea: "Intai sa-mi satur copiii."
Citesc in presa ca Doamna Elena Udrea, ministru la MDRT a mers joi la Chisinau in Republica Moldova pentru a semna un Protocol aditional la imprumutul nerambursabil de 100 de milioane de euro pe care Romania il acorda Basarabiei.
Imprumut nerambursabil adica donatie, pomana sau cum? Din ce dam noi altora? Din ce se imprumuta statul ca sa fie bani de pensii si salarii?
Tara e flamanda, copiii nostri sunt nehraniti, copiii nostri abandoneaza scoala pentru ca sunt prea saraci sa-si permita asa un lux, mor oameni tineri si batrani cu zile pentru ca nu bani de medicamente, iarna vine peste sinistrati in acelasi timp, asa cum vine peste toata tara.
Disperarea e mare, nevoile sunt multe si cei care ne conduc fac acte de caritate cu banii cu care s-ar putea face ceva pentru romani.
Ce-ar trebui oare sa se mai intample pentru ca cei care ne conduc sa inteleaga adevarata stare a romanilor, sa inteleaga ca au datoria ca "Intai sa-mi satur copiii".
Silvia Holotiuc, Colaborator
Preluare www.ziare.com
Recomadam D-lui Oprea sa invete tabla impartirii !!!!!!
Ce-ar fi daca fiecare filiala din tara ar da publicitatii pe paginile proprii numarul real de cereri de recalculare. Sa vedem si noi cine minte ?
P.S. Felicitari POLITISTILOR CA STIU SA AIBA COLOANA VERTEBRALA .
Intai sa-mi satur copiii
Eram copii acasa, la parinti si, din cate-mi amintesc, inca niciunul nu mergeam la scoala. Mancam, dormeam si ne jucam. Asta era tot ce faceam pe atunci.
In sambata aceea, "sambata mortilor" - zi de pomana pentru morti, mama s-a trezit de dimineata, ca de obicei, si ne-a pregatit noua mancarea si niste farfurii cu orez cu lapte ca sa dea de pomana cum se obisnuieste la noi, la ortodocsi.
Nu tin minte toate amanuntele, eram si eu doar un copil, chiar daca eram cea mai mare din trei copii ai parintilor nostri.
Oricum, mama a lipsit vreo cateva minute, timp in care noi, copiii, am "descoperit" in cealalta camera a casutei in care locuiam pe atunci, castroanele acelea cu orez cu lapte si, pana sa vina mama, am mancat tot orezul, am ras farfuriile.
Din intamplarea aceasta, mama a inteles ca noi nu ne saturasem la masa de dimineata, ca ce ne-a dat nu a fost suficient si toata viata, mai ales atunci cand se punea problema sa dea ceva de pomana, spunea: "Intai sa-mi satur copiii."
Citesc in presa ca Doamna Elena Udrea, ministru la MDRT a mers joi la Chisinau in Republica Moldova pentru a semna un Protocol aditional la imprumutul nerambursabil de 100 de milioane de euro pe care Romania il acorda Basarabiei.
Imprumut nerambursabil adica donatie, pomana sau cum? Din ce dam noi altora? Din ce se imprumuta statul ca sa fie bani de pensii si salarii?
Tara e flamanda, copiii nostri sunt nehraniti, copiii nostri abandoneaza scoala pentru ca sunt prea saraci sa-si permita asa un lux, mor oameni tineri si batrani cu zile pentru ca nu bani de medicamente, iarna vine peste sinistrati in acelasi timp, asa cum vine peste toata tara.
Disperarea e mare, nevoile sunt multe si cei care ne conduc fac acte de caritate cu banii cu care s-ar putea face ceva pentru romani.
Ce-ar trebui oare sa se mai intample pentru ca cei care ne conduc sa inteleaga adevarata stare a romanilor, sa inteleaga ca au datoria ca "Intai sa-mi satur copiii".
Silvia Holotiuc, Colaborator
Preluare www.ziare.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
